Este util de a aminti pe scurt câteva noţiuni legate de tehnica fotografică obişnuită alb-negru de acum câţiva ani.
Pentru a realiza o fotografie este necesar un aparat fotografic şi un material fotosensibil corespunzător. În fotografia alb-negru, reuşita imaginii este condiţionată de doi factori: tehnica fotografierii propriu-zisă şi procesul de laborator negativ şi pozitiv.
Aparatura fotografică este variată atât din punct de vedere ale formatului cât şi al performanţelor. Indiferent de format, rezultate optime se obţin cu acele aparate care permit un reglaj precis al elementelor care condiţionează aspectul tehnic al viitoarelor imagini. Aceste elemente sunt:
- punerea la punct, adică reglarea distanţei cu ajutorul telemetrului sau pe geamul mat în funcţie de tipul aparatului
- expunerea, adică dozarea cantităţii de lumină care cade pe suprafaţa filmului în momentul declanşării prin reglarea duratei de deschidere a obturatorului şi valoarea deschiderea diafragmei obiectivului.
Pe lângă manipularea corectă şi reglarea optimă a aparatului, alegerea tipului de film este o problemă la fel de importantă. În afară de dimensiunile filmului care se aleg evident în funcţie de formatul aparatului fotografic, filmele fotografice alb-negru se deosebesc prin sensibilitate şi sensibilizare. În privinţa sensibilităţii, proprietatea diferitelor tipuri de materiale fotosensibile de a reacţiona diferit faţă de aceeaşi cantitate de lumină, se va ţine seama de condiţiile de iluminare care se vor întâlni în timpul fotografierii. Se preferă sensibilităţi mici sau medii pentru lumina naturală, aceste filme având o granulaţie fină.
În cazul luminii artificiale, se preferă filme de sensibilitate mare, care prezintă însă dezavantajul unei granulaţii mai puţin fine. Sensibilizarea filmelor este hotărâtoare la redarea corectă a culorilor în scara de tonuri cenuşii. Problema acestei treceri este poate misiunea cea mai dificilă a filmului. Se ştie că emulsiile nesensibilizate nu "răspund" decât la o porţiune extrem de limitată a spectrului vizibil, furnizând clişee cu totul nesatisfăcătoare; din acest motiv ele se folosesc exclusiv la copii şi reproduceri.
Filmele ortocromatice sunt mult ameliorate, ele fiind impresionate aproximativ de jumătate din radiaţiile spectrului vizibil.
Filmele pancromatice şi ortopancromatice sunt sensibilizate, practic, pentru întregul spectru vizibil. Totuşi ele prezintă o imperfecţiune: transpunerea culorilor în scară cenuşie nu este riguros proporţională cu curba de sensibilitate a ochiului omenesc. Această imperfecţiune se poate ameliora aplicând un filtru pe obiectivul aparatului de fotografiat în momentul fotografierii. Astfel emulsia pancromatica în combinaţie cu un filtru verde mediu redă culorile în scară cenuşie cu maximum de corectitudine. În afară de aceasta, câteodată se urmăreşte chiar realizarea în fotografie a unor modificări, a transpunerii culorilor în scară cenuşie, este drept nenaturale, dar care produc anumite efecte estetice. În acest caz se lucrează cu diverse filtre: galben, portocaliu, roşu etc., în funcţie de efectul dorit. Deci, iată că pe lângă aparat şi film sunt necesare şi unele accesorii.
Ceea ce trebuie reţinut din cele arătate mai înainte este necesitatea unui aparat cu elemente reglabile (distanţă, timp de expunere sau diafragmă), un film cu o emulsie corespunzătoare şi de cele mai multe ori unele accesorii (filtre).
De asemenea, trebuie reţinut că în fotografia alb-negru are loc o "abstractizare" a subiectului, datorită eliminării culorii. Această trecere a culorii în nuanţe cenuşii este exclusiv opera emulsiei fotografice. După cum s-a văzut, această trecere "corectă" s-a realizat abia în momentul apariţiei filmelor cu emulsii sensibilizate, adică pe lângă substanţa fotosensibilă (halogenură de argint) s-a înglobat în stratul de gelatină o substanţă sensibilizatoare a cărei misiune este să ajute filmului să "răspundă" la un număr cât mai mare de radiaţii din spectrul vizibil. Aceste substanţe sunt de natură organică având structuri foarte complicate.
Odată declanşat aparatul, s-a înregistrat pe peliculă o imagine latentă. Această imagine, denumită latentă, nu este vizibilă, pelicula neprezentând nici un fel de modificare aparentă. Totuşi, acolo unde razele de lumină au căzut asupra bromurii de argint din emulsia filmului, s-a produs o "labilizare" a reţelei cristaline Ag-Br, adică o rupere a reţelei. Prin developare, cristalele de argint care au fost atinse de lumină vor da naştere la granule de argint, adică imaginea latentă invizibilă devine vizibilă, va apare imaginea negativă. Prelucrarea filmului este a doua etapă şi are o importanţă granulaţia şi contrastul filmului. Despre metoda de prelucrare însă se va vorbi mai târziu.
Producerea imaginii latente care prin developare devine clişeul negativ se datorează acţiunii unei anumite cantităţi de energie luminoasă asupra emulsiei fotografice. Alături de cantitate, care este factorul cel mai important în procesul de formare al imaginii, trebuie ţinut seama şi de calitatea luminii care impresionează pelicula fotosensibila în funcţie de sensibilitatea acesteia. Prin urmare, energia luminoasă este dozată cantitativ la declanşarea aparatului, însă calitatea ei acţionează diferit asupra emulsiilor diferit sensibilizate, chiar dacă au aceeaşi sensibilitate.
Dacă în fotografia alb-negru cantitatea şi calitatea luminii sunt factori relativ elastici, adică filmele au toleranţe destul de largi de expunere, iar sensibilizarea lor poate fi ameliorată prin filtre, în cazul fotografierii color aceşti factori sunt mai rigizi.
Sursă unele informaţii: "Fotografia color pentru amatori" de Adrian Steclaci, Editura Tehnică
Acum un an
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu