Da, ştiu, ştiu, titlul sună ... cum sună, dar conţine un sâmbure de adevăr.
Un chinez ca tot românu` s-a oferit să mă ajute promovându-mi blogul prin intermediul unui articol pe blogul său, deoarece sunt singurul blogger din oraşul Vatra Dornei. Am acceptat deoarece mi-a plăcut ideea pe care mi-a oferit-o pentru articol, care într-un final a reuşit să adune în jur de 1.000 de cuvinte înşirate sub titlul de "Cât de greu este să fiu singurul blogger din oraşul meu - Vatra Dornei". După ce a trecut mai bine de o săptămână de când am primit provocarea, am reuşit şi eu să finalizez articolul, cu chiu cu vai!! Am ales să îl scriu pe foi de hârtie deoarece stau mult prea puţin pe acasă şi mi-ar fi fost greu să îl scriu la computer. În fiecare zi scriam propoziţii noi, corectam frazele ulterioare, adăugam alte cuvinte, tăiam cuvintele nepotrivite, modificam sensul unei propoziţii şi tot aşa până când a rezultat asta, cam aşa arată două dintre foile de hârtie:
|
Pagini cu articolul corectat |
|
Pagini cu articolul rescris |
Am scris eu articolul ăsta, dar din simplul motiv că este foarte, foarte lung, îmi va mai lua vreo două, trei zile să îl transcriu într-un mail cu destinaţia
Chinezu. Oricum, vă promit că voi trece şi peste acest ultim hop până cel târziu duminică, iar apoi rămâne de datoria chinezului să apară cât mai repede pe internet; bineînţeles că vă voi anunţa şi pe voi când va fi publicat pe mult mediatizatul blog chinezesc.
Acum aş dori să vă adresez o întrebare; vreau să vă spun dinainte că răspunsurile pe care le voi primi îmi vor influienţa alegerea pe care va urma să o fac. Aş mai putea adăuga că articolul de care vorbeam mai sus este unul foarte detaliat, scris corect din punct de vedere gramatical şi cu ceva influienţă jurnalistică. Pe scurt este un articol care, zic eu, merită citit de cât mai multă lume.
Credeţi că ar trebui să vorbesc cu redacţia ziarului "Monitorul de Dorna" în legătură cu integrarea mea în echipa de jurnalişti? Aş putea scrie unul sau două articole pe săptămână pentru ziar, puţine dar vor fi scrise aşa cum trebuie. Deci ce sfat îmi daţi??
Vă salut!
5 comentarii:
Ar fii super dar sa pui sa vedem si noi articolele sau macar o poza cu ziaru ;)
@Silviu, iti multumesc pentru comentariu. Daca voi reusi sa incep sa public la ziar, cu siguranta va voi anunta si pe voi aici pe blog. Pana atunci toate bune! :)
Nu esti singurul blogger din Vatra Dornei
Am mai gasit un tip Iulian din vatra Dornei
http://blogul-lu-iulian.blogspot.com/p/despre-mine.html
@Blogaru, wow, super! ms de link
Nu ai pentru ce
Trimiteți un comentariu