Esenţele tari se ţin în sticluţe mici

Bună, bună. Uite că îmi fac simţită prezenţa şi pe aici. Bine am venit şi pe blogul ăsta. 

Astăzi am dat de o ştire „simpatică” pe net cu un titlu foarte interesant şi amuzant: „Cei de la Starbucks, obligati sa plateasca 75.000$ unei pitice. Ghici de ce!”. Hmm, la început eram puţin revoltată, pentru că cei care au pus titlul au ţinut morţiş să specifice că cei de la Starbucks au fost obligaţi  să plătească nişte bani unei PITICE. Ete, na. Şi dacă e pitică, ce? Şi eu sunt pitică. Asta nu-nseamnă că-s mai prejos decât restul oamenilor. Dar după mi-am dat seama  că acea femeie suferea de nanism.

Aşa, probabil vă întrebaţi şi voi de ce cei de la Starbucks trebuie să-i plătească femeii  75.000 de dolari. Păi, simplu. Femeia voia să se angajeze pe post de chelneriţă şi, iniţial, managerul de acolo a fost de acorde să-i acorde o şansă. La scurt timp, însă, şi-a dat seama că femeia nu era potrivită pentru acest job, deoarece îi era greu să lucreze cu echipamentele de la bar şi servea cu dificultate clienţii.

Cum esenţele tari se ţin în sticluţe mici, femeii i-a venit imediat  o idee, doar ca să nu fie dată afară de la job-ul pe care l-a obţinut cu atâta greutate; Le-a propus  celor de la Starbucks să folosească un taburet ca să ajungă la bar, să preia comenzile şi să-şi servească clienţii. 

Poate că era de aşteptat, dar managerul a refuzat propunerea femeii, pe motiv că se pune în pericol singură şi a concediat-o.

Femeia s-a supărat la primirea veştii, s-a simţit discriminată şi i-a dat în judecată pe cei de la Starbucks. Ciudat (sau nu) este că femeia chiar a câştigat procesul şi cei de la Starbucks au fost obligaţi să-i plătească 75.000 de dolari.

Wohoo... asta da îmbogăţire peste noapte. Când te gândeşti ce noroc pot avea unii, îţi vine să te arunci în faţa trenului de oftică.

                                                                                               Annitu